[RO][scroll down for English version]
MANIFESTO pentru CELE 7 POEME ALE CRISTINEI IRIAN.

“Cînd cei de la l’Harmattan m-au întrebat despre creație si sensul operei de artă le-am răspuns că este dificil să definești pe scurt așa ceva amintindu-mi de Alberto Manguel, care încerca să dea un răspuns acestor lucruri întruna din cărțile sale. „poate aspira un artist la succes?”, „cum își poate atinge scopurile un scriitor cînd tot ceea ce are la dispoziție este unealta imperfectă a limbajului ?” ,”ce anume se creează atunci cînd artistul începe să creeze?” „este opera de artă o realitate durabilă sau o minciună imperfectă?”; , „este ea un Golem viu sau un morman de pămînt lipsit de viață?,” „Cum pot accepta evreii idea ca Dumnezeu le-a acordat atît darul creației cît și interdicția de a-l folosi?” „Este creația o ocupație omenească permisă sau sîntem condamnați la eșec pentru că arta în totalitatea ei fiind de natură umană și nu divină își poartă în sine propriul eșec”. Sînt întrebări firești pe care orice artist și le pune atunci cînd se găsește în fața unei pînze sau coală de scris, sau bloc de marmură sau a unui început de partitură muzicală. Există aceste bariere care stau în fața talentului și pe care trebuie să le treci cu riscul asumat al unei opere imperfecte. Dacă mai adaugi la toate acestea și sensul operei de artă, care din pornire are direcția clară spre imperfecțiune, atunci lucrurile se complică rău sau devin inutile. Cristina Irian contrazice toate aceste lucruri sau nici măcar nu se obosește să le contrazică și scrie poeme scrise deja de facebook. Este simplu, spune ea, alegi un moment din viața ta, o perioadă la care te reîntorci pe facebook și vezi ce scrie, ești atent la reclamele incluse plătite, aduni toate aceste informații puse cu generozitate la dispoziție de facebook, le dai o forma coerentă și poemul este gata. Nu credeți? nici eu nu am crezut mai ales că poeta ne spune cu aceeași nonșalanță cu care ne-a descris geneza lor că „poemele nu vor să demonstreze nimic”. Mi-am adus atunci brusc aminte de cele 25 de poeme scrise de Tristan Tzara care au declanșat avangarda. Spuneam într-una din cărțile în care am ilustrat cele 25 de poeme că poemele lui Tristan Tzara nu pot sa fie ilustrate, nu sînt făcute să fie traduse în niciun limbaj, nu iți povestesc despre ceva anume, nu-ți sînt adresate, nu sînt adresate nimănui, par sa nu aibă legătură cu nimic, par să fie făcute degeaba și, în general, dacă vrei să ai o viață liniștită, cel mai bun lucru este sa nu le citești. Tot atunci spuneam ca poemele lui Tzara nu pot să fie ilustrate, dar că îmi creează imagini pe care le pot asemăna cu fragmente de film pe care nu le-am văzut nicăieri – sau le-am văzut? Le-am ilustrat totuși tăind fragmente de film pe care nu le-am văzut nicăieri și a ieșit bine. Poemele lui Tzara și-au păstrat inocența, iar imaginile mele la fel. Cristina Irian nu face altceva cu cele 7 poeme ale ei decît sa ne aducă aminte, dacă am uitat, că avangarda nu s-a sfîrșit și nici nu are de gînd să facă acest lucru. Apar noi instrumente care contribuie subliminal să o ducă mai departe, facebook, calculatorul și încă multe altele pe care le considerăm elemente banale au o viață virtuală paralelă cu cea pe care o trăim. Cristina Irian și-a dat seama de acest lucru si a scris cele 7 poeme într-un limbaj accesibil nouă. Am ilustrat cele 7 poeme ale Cristinei Irian în același limbaj al avangardei și a ieșit bine.” Mircea Bochiș

---

[EN]
MANIFESTO for THE 7 POEMS OF CRISTINA IRIAN.

“When l’Harmattan asked me about creation and the meaning of the work of art, I told them that it is difficult to define something like that in a nutshell, recalling Alberto Manguel, who tried to find an answer to these things in one of his books. “Can an artist aspire to success?”, “How can a writer achieve his goals when all he has at his disposal is the imperfect tool of language?”, “What is created when the artist begins to create?”, “Is the work of art a lasting reality or an imperfect lie?”, “Is it a living Golem or a lifeless pile of dirt?”, “How can the Jews accept the idea that God has given them both the gift of creation and the prohibition to use it?”, “Is creation a permissible human occupation or are we doomed to fail because art in its entirety being human and not divine in nature carries its own failure within itself?”.  These are natural questions that every artist asks himself when he finds himself in front of a canvas or a sheet of paper or a block of marble or the beginning of a musical score. There are these barriers that stand in the way of talent that you have to overcome with the assumed risk of imperfect work. If you add to all this the meaning of the work of art, which from the start has a clear direction towards imperfection, then the issue gets really complicated or useless. Cristina Irian contradicts all these things or doesn’t even bother to contradict them and writes poems already written by Facebook. It’s simple, she says, you pick a moment in your life, a time you go back to on Facebook and see what it says, you pay attention to the paid advertisements included, gather all this information generously made available by Facebook, give it a coherent form and the poem is ready. You don’t believe this? I didn’t either, especially as the poet tells us with the same nonchalance with which she described their genesis that “the poems are not meant to prove anything”. I suddenly remembered then the 25 poems written by Tristan Tzara that triggered the avant-garde. I was saying in one of the books in which I illustrated the 25 poems that Tristan Tzara’s poems cannot be illustrated, they are not meant to be translated into any language, they don’t tell you about anything in particular, they are not addressed to you, they are not addressed to anyone, they don’t seem to have anything to do with anything, they seem to be done to no purpose and, in general, if you want to have a quiet life, the best thing is not to read them. I was also saying then that Tzara’s poems cannot be illustrated, but that they create images for me that I can liken to film fragments that I hadn’t seen anywhere – or had I? I did, however, illustrate them by cutting out film fragments I hadn’t seen anywhere and it turned out well. Tzara’s poems have retained their innocence, and so have my images. Cristina Irian does no more with her 7 poems than remind us, in case we have forgotten, that the avant-garde has not ended and does not intend to do so. New tools are emerging that subliminally help to take it further, Facebook, the computer and many others that we consider banal elements have a virtual life parallel to the one we live. Cristina Irian realized this and wrote the 7 poems in a language accessible to us. I illustrated Cristina Irian’s 7 poems in the same avant-garde language and it turned out well.” Mircea Bochiș

---

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Irian, Ana-Cristina
The seven poems of Cristina Irian / concept, ilustraţie, text manifesto: Mircea Bochiş ; fotografie, text: Ana-Cristina Irian. – Craiova : Omnia Photo, 2023
ISBN 978-606-94598-6-7
I. Bochiş, Mircea
73
Nr. de exemplare: 50
Carte tip album de artă format 210×210 mm
Print digital policromie
Tip gramaj hârtie interior 150 gr/mp
Nr pagini 66
Coperta: autocolant casetat pe carton
Tipar: Eurotip

---

Cartea o poți comanda doar prin email la: asociatiaomniaphoto@gmail.com menționând datele de contact, datele de facturare și modalitatea de livrare. Fondurile obținute din vânzarea tirajului sunt utilizate integral pentru editarea și publicarea unui alt album fotografic de către asociație.

Preț unitar: 125 RON (prețul nu include transportul – acesta este suportat de cumpărător și se poate face prin curier/poșta română doar pentru România sau predare personală în București/Craiova în limita disponibilității)

Plata se efectuează în contul: RO11 BRDE 170S V461 1286 1700/ BRD Suc. Craiova/ ASOCIATIA OMNIA PHOTO cu indicația „The seven poems of Cristina Irian”.