[RO]
Tata și cu tata lui tata
Note de teren despre fântâni, oameni și locuri din Oltenia

/nume/
Fântânile oltenilor erau ctitorite în trecut de unul sau mai mulți localnici, care contribuiau atât financiar, cât și prin implicare directă, la construirea acestora. De regulă fântâna purta numele ctitorilor sau pe cel al unor persoane din familie, în funcție de rolul acesteia în comunitate. De cele mai multe ori, numele ctitorului era scris în piatră pe buduroiul fântânii sau, în ultimii ani, pe o tablă așezată în apropiere. Multe nume s-au șters, au rămas în memoria localnicilor, sau poate nici acolo.
Tata și cu tata lui tata, de la ei vine numele fântânii lui Vladu. Numele ei era dat după numele nostru, era un loc însemnat, de peste 100 de ani. Fântânile erau de mai multe feluri, unele erau în câmp, altele în obște. Erau alte vremuri, băgam banii noștri, făceam fântâna și apoi bea toată lumea, nu era nicio supărare. Acum ne-am boierit, mai cu ușurică.

/înțelegere/
În lumea satului existau reguli legate de alegerea amplasamentului fântânii, care se transmiteau pe cale orală de la o generație la alta. Oamenii știau locurile bune, acolo unde cresc copacii și se află izvoare bogate, dar și locurile rele, considerate a nu fi curate. Fântânile se ridicau în vecinătatea casei, cu acces la stradă sau în afara satului, pe câmpurile cultivate, la răscruci de drumuri. Ele erau construite de localnici împreună cu meșteri fântânari. Locul și apa erau sfințite, iar fântânile erau puse la dispoziția comunității și a trecătorilor.
Când construiai, te mai ajuta lumea, mai plăteai. Se sfințea fântâna, venea popa, făcea molifta și apoi bea toată lumea apă. Noi ne uneam, era mai înțelegătoare lumea. Aveam nevoie de fântâni și în sat, și la câmp, mai ales la cooperativă. Se udau câmpurile cu roata cu măgarul sau cu boii, luam apa din Olteț, cu lanțuri cu găleți. (…) Oamenii scoteau apă de băut, pentru animale. De la fântânile de la drum bea toată lumea din ele.

(extras din prefața cărții)

---

FÂNTÂNILE OLTENIEI MMXVII
Ana-Cristina Irian: documentare, text
Dorian Delureanu: fotografie
Cristian Bassa: editare, fotografie
Editura OMNIA PHOTO, București, 2024

ISBN 978-606-94598-8-1
40 exemplare numerotate și ștampilate.
Corp: 138 pagini, tipar față, digital, 21x16cm:
55 fotografii alb-negru și color, 18x12cm, tipărite pe hârtie Claro Bulk 150gsm.
2 pagini hartă tipărite giclée pe folie clear film cu substrat de alb.
Coperta exterioară: hârtie DCM 300gsm tipărită color, cu formă tăiată cu laser.
Coperta: oglindă acrilică 3mm gravată cu laser.
Sistem prindere: 3 inele de legătorie, metalice, articulate
Tipar și asamblare: Azero.ro / Myposter.ro

---

Cartea o poți comanda doar prin email la: asociatiaomniaphoto@gmail.com menționând datele de contact, datele de facturare și modalitatea de livrare. Fondurile obținute din vânzarea tirajului sunt utilizate integral pentru editarea și publicarea unui alt album fotografic de către asociație.

Preț unitar: 160 RON (prețul include transportul prin curier/poșta română doar pentru România sau predare personală în București în limita disponibilității)

Plata se efectuează în contul: RO11 BRDE 170S V461 1286 1700/ BRD Suc. Craiova/ ASOCIATIA OMNIA PHOTO cu indicația „Fantanile Olteniei”.

---

---

[EN]
Father and father’s father
Field notes on water-wells, people and places in Oltenia

/name/
The Oltenians’ water wells, crafted in bygone times, were a collaborative effort, with one or more locals contributing both financially and physically to their construction. These wells, often bearing the names of the founders or their family members, reflected the individuals’ significance within the community. Typically, the founder’s name was carved into the stone pedestal of the well, or, in more recent times, engraved on a nearby plaque. Despite the enduring craftsmanship, many names have r faded away, preserved solely in the memories of the locals, or perhaps lost altogether.
From father to father’s father, the name of Vladu’s water well traces its roots. Named after our family, it holds significance for over a century. Water wells, diverse in types, dotted the landscape – some in fields, others communal. In a bygone era, we invested our money to construct these vital wells, and in return, everyone quenched their thirst without grievances. Today, in our sophistication, we’ve evolved, yet not necessarily for the better.

/understanding/
In the village realm, unwritten rules governed the selection of water well locations, passed down orally from generation to generation. The inhabitants were well-acquainted with favourable sites adorned with flourishing trees and abundant springs, as well as the undesirable spots deemed unclean. Constructed in proximity to houses, along streets, outside the village, amidst cultivated fields, or at crossroads, water wells were collaborative efforts between locals and skilled craftsmen. The chosen locations underwent blessings, making the water wells communal resources accessible to both the local community and passing travellers.
When it came to construction, people not only contributed their physical help but also financially. The water well held a special significance; a priest would come to bless it through a prayer ceremony, and then the entire community would partake in its water. In those times, a sense of unity prevailed, and people exhibited greater understanding. The necessity for water wells extended beyond the village, reaching into the fields, especially for the cooperative. Fields were irrigated using a wheel powered by a donkey or oxen, while water was drawn from the Olteț River using chains and buckets. (…) The wells served a dual purpose, providing water for both human consumption and animal use. The communal water wells along the road quenched the thirst of everyone passing by.

(excerpt from book’s foreword)